Posted on

Interviu Cristian Barin, Ohvaz, pentru Ecompedia

  1. Cand a aparut site-ul?
    Noiembrie 2018.
  2. De ce ai ales acest nume pentru magazinul online? Ce reprezinta? Cum te-ai gandit la el?
    E un nume simpatic si descriptiv, dar totodata el reflecta atitudinea celor care ne gusta produsele. Cand faceam sesiuni de degustare, lumea era in general incruntata si plina de scepticism. Dar dupa o lingurita de ovaz cu lapte sau budinca de chia, fruntea li se insenina si unii ziceau „oh, wow, chiar e super ok!”. Deci de la acel ‚oh’ am ajuns natural la Ohvaz.
  3. De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
    Ideea a venit din necesitate. In fiecare zi, la birou, se invartea aceeasi intrebare: „ce mai mancam azi? De unde comandam?”. Iar apoi urma o lista lunga de restaurante, majoritatea de tip fast food. Pe termen scurt este cat de cat ok, insa pe masura ce trec lunile si anii iti dai seama ca acest mod nu este sustenabil din nici un punct de vedere: nici pentru sanatatea ta, nici pentru buzunar, iar kilogramele se aduna neasteptat de repede.
    Suntem singurii din Romania care producem ovaz cu lapte de migdale ceea ce este simultan foarte bine si foarte rau.
  4. Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur/a?
    Primele mele afaceri au fost in domeniul food, dupa care am facut tranzitia catre IT. Dupa 5 ani de dezvoltat aplicatii Android si alti ani de predat Photoshop, am decis sa pornesc Ohvaz. Decizia a fost usoara – stiam ca e o mare nevoie de o solutie viabila pe termen lung pentru toti cei care lucreaza in mediul office si s-au saturat de meniurile tipice si de junk food. Am pornit singur la drum, stiind ca va fi foarte dificil sa creez aceasta nisa in Romania.
  5. Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact/a?
    Educatia mea antreprenoriala provine din precedentele afaceri, dar si din numarul mare de carti de specialitate pe care le-am parcurs. Investesc in mod constant in mine si nu regret nici un ban cheltuit in acest sens.
  6. Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare, a fost greu? Ai investit mult?
    Pana la sfarsitul anului voi fi investit in jur de 90.000 de euro. Banii provin din succesul afacerilor anterioare, anume dezvoltarea de aplicatii Android si cursurile mele pe Udemy. E dificil sa investesti in ceva complet nou, insa cred cu tarie in acest concept, dar si in calitatea produselor Ohvaz.
  7. Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
    Am inceput Ohvaz pregatit de probleme. Stiam ca fiind deschizatori de drum vom avea multe piedici, insa in ciuda pregatirilor mele si a bugetului, zic eu, serios, tot am fost surprins de o sumedenie de aspecte neprevazute. Vorbim despre dozarea cu precizie a produselor noastre, a ambalajelor si a etichetarii lor, livrarea in regim de temperatura controlata, dar si multe altele. Entuziasmul si increderea in concept m-au ajutat sa depasesc toate problemele. Doar asa am putut sa lucrez enorm de multe ore ca sa gasesc o solutie la fiecare piedica.
  8. Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?
    Cred ca e ca o masina sport foarte performanta. Scaunele sunt incomfortabile, consuma enorm de multa benzina, e zgomotoasa si putin fiabila, are doar doua locuri utilizabile si portbagajul e foarte mic. Cu toate astea, un anumit segment de populatie si le cumpara si le utilizeaza in fiecare zi cu mare placere. Cam asa si cu antreprenoriatul. Nu e pentru toata lumea. Exista enorm de multe dezvantaje si aparent foarte putine aspecte pozitive, insa, per total, imi place foarte mult ce fac.
  9. Care este publicul tinta al site-ului?
    Persoane care lucreaza in cladiri de birouri, in regim office, interesate de sanatatea lor si de calitatea mancare pe care o consuma. De asemenea, cei care vor sa slabeasca sunt un alt target al nostru, precum si cei care nu au timp sa isi gateasca acasa mancare sanatoasa.
  10. De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi?
    Pentru economia de timp, bani, dar si pentru gustul deosebit al produselor Ohvaz. Poti sa ai o dieta echilibrata fara sa simti ca mananci mancare de spital.
  11. Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati pe piata produselor/serviciilor similare de la noi si cum arata aceasta piata?
    Nu avem concurenta directa, doar localurile de fast food. Noi aratam atentie la detaliu si punem accent pe calitate, iar publicul pare ca reactioneaza bine. Exista un curent puternic in Romania unde pretul cel mai mic nu mai reprezinta un punct decisiv in decizia de cumparare. Lumea incepe sa se informeze si vrea sa stie ce consuma. Are produsul zahar? Coloranti? Creme cu „gust de” sau fructe reale? Si tot asa.
  12. De unde va cumparati produsele/pachetele de servicii?
    Pe cat posibil folosim ingrediente din Romania. Spre exemplu faina cu certificat ecologic pe care o folosim in clatitele noastre pufoase o luam de la un producator local. Idem pentru miere. Din pacate nu putem face asta cu papaya sau banane, dar ne straduim sa sustinem economia noastra folosind furnizori locali.
  13. Care sunt cananelele de vanzare pe care le folositi?
    Online prin ohvaz.ro si prin aplicatia Android; Offline prin diverse magazine partenere. Lucram in regim de consignatie cu diverse cafenele si ne extindem aceasta latura a afacerii in aceasta perioada.
  14. Cati angajati aveti?
    6
  15. Cum va merge in perioada asta? Sunt vizitatori pe site? Dar vanzari?
    Suntem foarte activi pe Facebok, Instagram si Youtube. Atat traficul pe site, dar si vanzarile merg bine. Avem diverse campanii de ads, dar si parteneriate cu diverse personalitati gen Carmen Bruma sau Maria Vigheciu. Astfel, avem varfuri de activitate si inca nu am ajuns la un ritm constant, insa per total suntem in crestere.
  16. Ati participat la Black Friday 2018?
    Nu, eram prea tineri.
  17. Cum au aratat, comparativ, cifrele de BF si Craciun 2018?
    Nu se aplica.
  18. Cum si unde va promovati site-ul?
    Facebook Ads, Google Ads, Youtube. Suntem activi pe toate aceste canale, plus pe blogul Ohvaz unde postam tot felul de lucruri interesante.
  19. Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea (cine o administreaza, faceti campanii platite pe FB etc.)?
    Sigur ca da. Mi se pare absolut necesar sa fim pe social media in ziua de azi. Suntem foarte axati pe acest canal si implicit postam de cateva ori pe zi, monitorizam atent engagementul, iar pe partea de reclame, derulam in mod constant foarte mult variante.
  20. Aveti versiune de mobile?
    Da, site-ul este optimizat pentru varianta mobila, dar avem si aplicatie dedicata Android.
  21. Cum credeti ca veti incheia anul curent, in crestere fata de cel precedent, cu cat anume?
    Suntem inca la inceput de drum, avem mai putin de un an de activitate, dar suntem increzatori ca vom creste in mod constant, ca si pana acum.
  22. In conditiile in care afacerile e-commerce oricum au costuri mai mici, cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
    Din ce observ, solutia pare sa fie optimizarea costurilor de marketing. E foarte usor sa cheltui mii de lei pe Facebook si Google Ads fara sa ai rezultate pe masura asteptarilor. Ele necesita enorm de multa energie si studiu, insa acolo cred ca se face diferenta dintre o afacere care merge pe minus si una care este profitabila.
  23. Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
    Momentan ne concentram sa reducem bounce rate-ul si mai mult pe partea mobile. In rest, suntem increzatori ca strategia noastra de content marketing ne va aduce rezultate bune pe termen mediu lung. Altfel zis, scriem pe blog, facem clipuri pe Youtube, suntem mereu activi pe Facebook si Instagram, si toate acestea ne ridica usor-usor.
  24. Ce probleme apar in relatia voastra cu firmele de curierat? Ce ati facut sa le depasiti?
    Pe partea de transport am avut enorm de multe probleme din doua perspective: pe de o parte noi livram produsele noastre in borcane de sticla, ceea ce companiile de curierat nu accepta din motive lesne de inteles; pe partea cealalta produsele Ohvaz necesita temperatura controlata. Pe internet, par sa fie diverse firme care ofera acest serviciu, insa realitatea este alta: am primit refuzuri de la absolut toate firmele de curierat pe care le-am contactat. Doar Fan Courier au fost deschisi la o discutie si dupa lungi conversatii cu mai multe persoane din cadrul companiei lor, am ajuns la o intelegere. Din pacate pentru clientii nostri din Bucuresti, ei trebuie sa achite 15 lei taxa de transport. Costul real este, de fapt, mult mai mare, dar facem un efort semnificativ si platim noi diferenta. Totusi, pare ca majoritatea clientilor Ohvaz isi comanda produse pentru o perioada mai lunga si/sau cumpara pentru mai multe persoane. In acest fel, costul devine mai rezonabil. Cautam solutii pentru a reduce costul transportului, insa in viitorul apropiat nu avem nici o alternativa viabila.
  25. Ce planuri de viitor aveti in online?
    Ohvaz isi propune ca macar 50% din vanzari sa aiba loc online. Pentru ca acest lucru sa se intample investim in mod constant in doua aspecte: reclame platite sub forma de Facebook Ads si alte platforme similar, dar si crearea de content pentru utilizatorii nostri.
"Ne-am refacut site-ul. Daca aveti probleme tehnice, rog sa ne contactati"
Mergi către coș