Posted on

Fulgi de ovăz la mic dejun: 5 rețete

Fulgii de ovăz la micul dejun sunt recomandați de specialiști, dar și în compoziția unor gustări sănătoase care pot fi consumate pe parcursul zilei.

Datorită valorilor nutriționale pe care le au fulgii de ovăz, aceștia sunt aliatul celor care vor să slăbească sau care își doresc să se mențină la o greutate ideală. Potrivit cercetărilor în domeniu, ovăzul este bogat în beta-glucan, o fibră care reduce apetitul. Pe de altă parte, preparatele pe baza fulgilor de ovăz sunt foarte sățioase, așadar nu este nevoie să mănânci foarte mult până când vei simți că te-ai săturat deja.

ovaz cu lapte de migdale cu unt de arahide peanut butter
Ovaz cu lapte unt de arahide si curmale

Fulgii de ovăz au multiple beneficii asupra sănătății și tocmai de aceea consumul lor în mod regulat poate ajuta în tratarea și prevenirea unor afecțiuni importante. Ovăzul este cereala care conține cel mai mare nivel de fibre solubile, ceea ce înseamnă că fulgii de ovăz sunt o armă perfectă în combaterea și prevenirea apariției colesterolului LDL (de tip rău).

O dietă bogată în cereale integrale, cum sunt fulgii de ovăz, este ideală pentru cei care suferă de tensiune arterială. Consumul de fulgi de ovăz este recomandat și în prevenirea apariției diabetului, o altă afecțiune care începe să devină tot mai răspândită. Fiind bogați în fibre solubile, fulgii de ovăz au un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că nivelul de zahăr din sânge va rămâne constant, fără a suferi modificări subite după masă.

Fulgii de ovăz sunt bogați în antioxidanți, ceea ce înseamnă că pot proteja împotriva radicalilor liberi, care au efecte devastatoare pe termen lung precum îmbătrânirea prematură sau apariția unor afecțiuni extrem de grave cum sunt anumite tipuri de cancer.

Cu atât de multe beneficii importante asupra sănătății, fulgii de secară nu ar trebui să lipsească din nicio dietă echilibrată. Cel mai bun moment al zilei în care poți consuma fulgii de ovăz sub diferite forme rămâne micul dejun. Terciuri delicioase, budincă cu fructe și nuci sau biscuiți crocanți, toate preparate pe baza fulgilor de ovăz, sunt meniuri ideale pe care le poți include în meniul familiei și de care cu siguranță vor fi încântați inclusiv cei mici.

Budincă din fulgi ovăz cu fructe și scorțișoară

Budinca din fulgi ovăz cu fructe și scorțișoară este ideală pentru micul dejun. Preparatul este gata în doar câteva minute și este o alegere sănătoasă având la bază doar ingrediente naturale, de bună calitate și gustoase. Budinca din fulgi ovăz cu fructe și scorțișoară poate fi mâncată inclusiv de copii. O varianta gustoasă pe care merită să o încerci și tu, cu prima ocazie.

ovaz pachet de sus
fulgi de ovaz retete

Ingrediente

  • 50 g fulgi de ovăz, simpli, integrali
  • 150 ml lapte
  • 1 banană
  • Afine
  • Scorțișoară

Mod de preparare

Fulgii de ovăz se pun la fiert în lapte și se amestecă din când în când pentru a nu se lipi de fundul cratiței. Când laptele începe să fiarbă, va trebui să amesteci continuu până când fulgii încep să se umfle în lapte și acesta este în totalitate absorbit. După ce este gata, cratița se ia de pe foc, iar conținutul se așază în boluri speciale sau căni ori pahare pentru servit.

Budinca din fulgi de ovăz se poate decora apoi cu afine sau alte fructe de pădure,  banană, câteva nuci și scorțișoară.

Dacă îți dorești ca budincă să fie mai dulce, poți adăuga puțină miere după ce compoziția a fiert sau poți pune banană pisată în compoziție. În acest fel, budincă din fulgi ovăz cu fructe și scorțișoară este mai dulce, dar în același timp rămâne un preparat sănătos, care nu conține zahăr. 

Granola cu fulgi de ovăz și nuci

Dacă îți dorești să ai mereu la îndemână o gustare sățioasă și sănătoasă, atunci prepară granola.  Granola cu fulgi de ovăz și nuci este simplu de făcut acasă, chiar și de către cei care nu au o vastă experiență în bucătărie. Granola are în compoziție doar ingrediente sănătoase, fiind considerată o gustare ideală inclusiv în curele de slăbire, atât timp cât nu conține zahăr.

ovaz cu lapte de migdale 3
ovaz mic dejun

Ingrediente

  • 150 g  mix de nuci – migdale, caju, alune de pădure, nucă
  • 100 g fructe uscate – stafide, merișoare, smochine
  • 250 g fulgi de ovăz
  • 100 g unt
  • 100 g miere
  • 1 lingură scorțișoara
  • 1 praf de sare

Mod de preparare

Nucile se taie grosier și se amestecă cu fructele uscate, și acestea se taie bucăți mai mici dacă este cazul. Untul se pune la topit, apoi se adaugă mierea și scorțișoară (se poate renunța la scorțișoară, dacă nu este pe placul tău). Fulgii de ovăz se amestecă cu fructele uscate și nuci, iar peste acestea se toarnă amestecul de miere și unt. Se amestecă toate ingredientele până când se încorporează bine (poți lasă compoziția să stea câteva minute, înainte de a trece la pasul următor).

Compoziția se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Tava se pune în cuptorul încălzit și se lasă timp de 15-20 de minute, la 180 de grade. Se amestecă din când în când pentru a nu se arde. După ce s-a răcit, granola se pune într-o cutie închisă ermetic și poate fi păstrată pentru câteva săptămâni.

Biscuiți cu fulgi de ovăz și ciocolată

Vrei să ai ceva dulce la micul dejun, ceva ce poate fi savurat la cafea sau ceai? Atunci rețeta de biscuiți cu fulgi de ovăz și ciocolată trebuie încercată cât mai curând. Delicioșii biscuiți se prepară simplu și rapid și vor deveni preferații întregii familii, mai ales a celor mici.

bisc cioco1
biscuiti de ovaz cu ciocolata

Ingrediente

  • 1 1/2 cană făină
  • 1 1/2 cană fulgi de ovăz
  • 220 g unt
  • 1 cană zahăr brun
  • 2 ouă
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1/2 linguriță nucșoară pudră
  • 1 cană fulgi de ciocolată neagră

Mod de preparare

Într-un bol se pun untul, zahărul, ouăle, vanilia și nucșoară. Se amestecă bine cu ajutorul unui mixer sau a robotului de bucătărie. Se adaugă apoi fulgii de ovăz, făina și praful de copt și se mixează în continuare până când amestecul devine omogen.

La final se adaugă fulgii de ciocolată și se amestecă cu lingura, pentru a se încorpora uniform în toată compoziția. Biscuiții se pun apoi cu lingura în tavă, având grijă să fie cât se poate de uniformi. Se vor lasă spații generoase între ei, cam de 2-3 cm. Tava trebuie să fie tapetată cu hârtie de copt.

Biscuiții se pun la copt în cuptorul încălzit la 180 de grade, pentru 12-15 minute și până când încep să capete o culoare aurie.

Terci de ovăz cu banane și migdale

Terciul de ovăz este unul dintre cele mai sănătoase preparate cu care își pot începe ziua atât adulții, cât și copii. Acest amestec simplu este atât de delicios, încât cu greu te vei putea sătura, cu atât mai mult atunci când adaugi în el și câteva fructe preferate ori nuci.

ovaz cu lapte cu merisoare si cocos 4
ovaz cu merisoare si cocos

Ingrediente

  • 160 grame de fulgi de ovăz
  • 600 mililitri de apă/lapte
  • 2 banane
  • 30 grame de fulgi de migdale
  • 1/2 linguriță de scorțișoară
  • 2-3 linguri de miere
  • 1 praf de sare

Mod de preparare

Bananele se taie în rondele. Migdalele se pun într-o tigaie la foc mediu, fără ulei, și se lasă 3-4 minute, până devin ușor aurii. Se amestecă din când în când.

Fulgii de ovăz se pun la fiert în lapte și se lasă la foc mic, până când se înmoaie. Se adaugă un praf de sare și se amesetcă continuu cu o lingură de lemn. Când amestecul începe să fiarbă, se reduce focul și se amestecă constant compoziția timp de 5-6 minute, pentru a omogeniza preparatul. În funcție de preferințe, terciul poate fi mai consistent sau mai lichid.

Când este gata se pune în boluri de servit și deasupra se pun feliile de banană și migdalele prăjite. Opțional se poate adaugă și puțină miere de albine.

Biluțe din fulgi de ovăz

Un mic dejun energizant poate începe cu câteva biluțe din fulgi de ovăz. Acest preparat delicios și extrem de simplu de făcut este perfect atât la masa de dimineață, dar și ca o gustare în timpul zilei atunci când simți că te lasă bateriile și ai nevoie de ceva care să te repună pe picioare. Datorită faptului că arată precum niște bomboane delicioase, aceste biluțe din fulgi de ovăz vor deveni imediat și preferatele copiilor.

Ingrediente

  • 100 g fulgi de ovăz
  • 100 ml ulei de cocos sau 100 g unt
  • 80 g caju
  • 150 g ciocolată
  • fulgi de cocos, după gust

Mod de preparare

Ciocolată se rupe în bucățele mici și se pune la topit pe baie de aburi. Poți alege ciocolată clasică sau ciocolată neagră. Se amestecă cu o lingură de lemn până când se topește complet și se omogenizează. Se adaugă apoi uleiul de cocos, fulgii de ovăz, nucile caju, mierea şi fulgi de cocos. Se încorporează bine toate ingredientele până când amestecul este omogen.

Bolul se acoperă cu folie alimentară și se pune la frigider pentru 30 de minute. Apoi, din această compoziție se modelează biluțele de mărimea potrivită, având grijă să fie toate cât mai egale. Se pot consuma imediat, dar se pot păstra și la rece câteva zile.

Posted on

Fulgi Ovaz: Beneficii și Rețete

Ce este ovăzul?

Avena sativa, sau așa cum este cunoscut sub denumirea de „ovăz”, crește în regiunile temperate și rezistă în solurile sărace, cultura acestora fiind extrem de consistentă. Folosit mult timp doar pentru hrănirea animalelor, în special a cailor, ovăzul face parte din categoria cerealelor integrale care pot fi consumate de către om pentru numeroasele beneficii pe care le are asupra sănătății

Consumat sub formă de fulgi, tărâțe sau făină, în diverse preparate alimentare, ovăzul reprezintă o adevărată sursă de energie și de vitalitate. 

migdale
Ovăz cu Migdale, Caise și Smochine [De Post]

Cum sunt obținuți fulgii de ovăz?

Fulgii de ovăz, făina de ovăz sau tărâțele de ovăz sunt obținute prin procesarea ovăzului, dat fiind că acesta nu poate fi consumat în forma lui crudă. Pentru aceasta, are loc măcinarea ovăzului, proces prin care boabele de ovăz sunt curățate, decojite și coapte. Este absolut necesară decorticarea ovăzului, deoarece boabele crude sunt nedigerabile. Astfel, sunt obținute aceste produse din ovăz care pot fi consumate în diverse combinații pentru mese sățioase. 

Care este diferența dintre fulgii de ovăz și tărâțele de ovăz?

Fulgii de ovăz sunt obținuți din boabe întregi de ovăz prin curățare, aburire și zdrobire grosieră, în timp ce tărâțele de ovăz provin din partea exterioară a seminței de ovăz. Fulgii sunt mai puțin bogați în fibre decât tărâțele care sunt extrem de bogate în fibre insolubile și pectine, deci aceștia sunt mai ușor de digerat. Cu toate acestea, au mai multe calorii și conțin mai mulți carbohidrați decât tărâțele, ceea ce îi face aliatul perfect al celor care vor să aibă o dietă sănătoasă și să fie în formă maximă de energie.

Beneficii ale consumului de fulgi de ovăz

Studiile de specialitate au demonstrat că consumul în mod regulat al fulgilor de ovăz are beneficii reale asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce privește problemele legate de tranzit (prin prezența fibrelor insolubile pe care le conține). Ovăzul este, de asemenea, considerat a fi anticolesterol, depurativ, satietogen ș.a.

ovaz pachet
Pachetul de 5 arome ovăz

Consumul de ovăz scade colesterolul

Conținutul ridicat de beta-glucan este cel care face ca ovăzul să aibă efecte benefice în scăderea colesterolului din organismul uman. Studiile au demonstrat că prin consumul de ovăz este afectat colesterolul lipoproteic cu densitate scăzută, respectiv colesterolul rău, nefiind afectat colesterolul lipoproteic cu densitate ridicată (colesterolul bun). Beta-glucanul acționează prin captarea unei părți din colesterolul din dietă, acesta fiind apoi excretat, nu absorbit. Mai mult decât atât, fibrele solubile conținute de fulgii de ovăz pot reduce riscul de boli coronariene, reduc semnificativ colesterolemia totală și LDL la subiecții hipercolesterolemici.

Consumul de ovăz limitează producția de insulină

O altă superputere a beta-glucanului conținut de fulgii de ovăz este reprezentată de capacitatea de a reduce secreția de insulină. Zahărul din sânge scade în mod natural, așadar sunt reduse necesitățile de insulină ale organismului, deci scade și nivelul glicemiei. Persoanele cu diabet de tip 2 își pot controla nivelul de zahăr din sânge dacă adoptă o dietă bazată pe fulgi de ovăz, însă nu trebuie să adauge zahăr suplimentar în preparate.

Consumul de ovăz promovează bacteriile sănătoase în tractul digestiv

Beta-glucanul din fulgii de ovăz este benefic și prin faptul că formează o substanță asemănătoare gelului din punct de vedere al consistenței atunci când este amestecat cu apă. Această soluție are capacitatea de a acoperi stomacul și tractul digestiv, fapt ce duce la hrănirea bacteriilor benefice din intestin. Acestea cresc, iar întregul proces contribuie la menținerea unui intestin sănătos.

Mai mult decât atât, consumul de fulgi de ovăz are menirea de a proteja și colonul prin efectul antiinflamator pe care îl au și poate oferi o protecție suplimentară împotriva cancerului de colon.

IMG 1445 1 la 1
Abonament Familie – Office

Consumul de fulgi de ovăz ajută la un aspect plăcut al pielii

Prin faptul că este bogat în fier, calciu, fosfor, magneziu, potasiu și alte minerale, ovăzul este folosit de secole pentru proprietățile sale hidratante și pentru regenerarea pielii. Nu este de mirare astfel că ovăzul este una dintre cerealele care intră în compoziția a numeroase produse de înfrumusețare. Datorită conținutului bogat de vitamina E, acesta are, de asemenea, puteri antioxidante care acționează în mod direct asupra celulelor pielii.

Fulgii de ovăz sunt bogați în vitamine și minerale și oferă senzația de sațietate

Având în compoziția sa o mare parte de fibre așa-zise indisolubile, de 8.4 g la 100 g, fulgii de ovăz se absorb încet în organism și oferă, astfel, senzația de sațietate. Din acest motiv, rețetele bazate pe fulgi de ovăz sunt recomandate persoanelor care vor să slăbească și țin diete alimentare în acest scop. De asemenea, fulgii de ovăz reprezintă un aliment bogat în substanțe nutritive și conțin multe vitamine și minerale, fiind sărac în calorii.

Consumul de alimente cu conținut scăzut de calorii și cu conținut ridicat de nutrienți este recomandat persoanelor care vor să mențină o dietă alimentară sănătoasă sau să piardă în greutate, deoarece acestea oferă organismului nutrienții de care are nevoie. Fulgii de ovăz conțin magneziu, fier, fosfor, zinc, folat, cupru și vitaminele B1 și B5. O cană de fulgi de ovăz fierți conține 166 de calorii, 5.94 g de proteine, 4.00 g de fibre dietetice, 3.56 g de grăsime.

Fulgii de ovăz reprezintă, astfel, unul dintre cele mai nutritive alimente pe care le putem consuma la micul dejun și nu numai. Aceștia pot ajuta o persoană să piardă în greutate sau să mențină o greutate sănătoasă, iar consumul lor constant în dietă ajută la reducerea riscului de boli de inimă, la scăderea colesterolului, la scăderea nivelului de zahăr din sânge și la menținerea unui tranzit digestiv normal.

unt
Ovăz cu Unt de Arahide, Ciocolată și Curmale

Cum pot fi consumați fulgii de ovăz?

Pentru ca preparatele pe bază de fulgi de ovăz să fie mai aromate, este recomandată achiziționarea de fulgi de ovăz mai mici și gătirea lor. Pot fi consumate cu lapte, cu iaurt, în combinații cu diverse fructe uscate sau proaspete, cu semințe oleaginoase sau în diverse deserturi. Terciul de ovăz, sau așa cum îl numesc englezii „porridge”, a devenit unul dintre cele mai consistente mic-dejunuri ale celor care doresc să aibă o dietă bogată în vitamine și să își asigure nutrienții necesari pentru o zi plină de energie.

Rețete pe bază de fulgi de ovăz

Terci de ovăz (porridge)

Ingrediente:

  • 50 de grame fulgi de ovăz
  • 150 ml de lapte de soia
  • 150 ml de apă
  • Un praf de sare
  • Nuci, stafide, migdale – după preferințe

Mod de preparare:

Se pune la fiert laptele împreună cu apa și praful de sare, apoi când dă în clocot se reduce focul și se adaugă fulgii de ovăz în ploaie, amestecând bine. Se lasă să fiarbă la foc mic timp de 10-15 minute, până când terciul ajunge la consistența dorită. Se pot adăuga diverse arome de vanilie, rom sau coajă de lămâie, după preferințe, apoi se ia de pe foc și se pune în farfurie. În acest moment, terciul de ovăz poate fi decorat și aromat cu nuci, stafide, curmale sau orice alte ingrediente îți sunt pe plac.

Fulgi de ovăz la rece

Ingrediente:

  • 1 cană de fulgi de ovăz
  • 1 cană de lapte de migdale
  • 1 banană pasată
  • Miezul de la o păstaie de vanilie
  • 50 de grame semințe de chia (opțional)

Mod de preparare:

Într-un borcan încăpător, care se închide cu capac, se combină toate ingredientele, apoi se dă la frigider peste noapte. Nimic mai simplu pentru obținerea unui terci de ovăz cu o textură cremoasă rezultată din faptul că fulgii de ovăz și semințele de chia absorb lichidul din amestec. Terciul astfel obținut poate fi consumat direct după scoaterea de la frigider sau poate fi încălzit la foc mic sau la cuptorul cu microunde.

Clatite cu fulgi de ovăz

6062e11943fcf clatite cu visine cacao si smochine 99 7
Clătite cu Vișine, Cacao și Smochine

Ingrediente:

  • 3 ouă
  • O cană de fulgi de ovăz
  • Lapte (până se ajunge la consistența dorită)
  • Diverse arome în funcție de preferințe

Mod de preparare:

Se separă albușul de gălbenuș – se va folosi doar albușul care trebuie bătut spumă. Se pun fulgii de ovăz într-un blender și se mărunțesc, apoi se amestecă cu albușul și se adaugă lapte până se ajunge la consistența dorită. Se pot adăuga diverse arome, după preferințe. Amestecul se omogenizează, iar clătitele se gătesc în tigaia încinsă până se rumenesc pe ambele părți.

Surse

https://www.healthline.com/nutrition/9-benefits-oats-oatmeal

https://www.medicalnewstoday.com/articles/270680

http://www.madehow.com/Volume-5/Oatmeal.html

https://www.healthline.com/nutrition/raw-oats

https://www.healthysupplies.co.uk/oat-information.html

"Ne-am refacut site-ul. Daca aveti probleme tehnice, rog sa ne contactati"
Mergi către coș