Posted on

Rețetă Terci de Ovăz Pentru Micul Dejun

Cine nu iubește micul dejun, nu înțelege cât de important e să pornești de dimineață cu bateriile încărcate la capacitate maximă. Auzim des replici de “Eu dimineață nu am timp să mănânc!”, “Nu pot să mănânc dimineața!”, “Cine stă să gătească de dimineața?!”… și așa mai departe.

Adevărul e că înțelegem lipsa timpului, știm cum intervine rutina și sarcinile importante, dar să dai skip la micul dejun în mod constant, nu e indicat. Poate ar trebui să incluzi anumite obiceiuri în rutina ta, sau să o mai schimbi puțin…

Obiceiul de a mânca în fiecare dimineață are și beneficii. Desigur, știi deja că micul dejun reface necesarul de glucoză și oferă corpului nutrienții necesari pentru o nouă zi, iar pentru o bună funcționare a organismului ai nevoie încă din primele ore ale dimineții de carbohidrați, fibre și proteine. Pe lângă sațietatea pe care o capeți din cele trei enumerate, fibrele în special, îmbunătățesc digestia, previn constipația și îți asigură o stare de bine pe întreaga zi.

O sugestie pentru zilele în care nu ai chef să miști un deget, ar fi Ovăz cu Migdale, Caise, Smochine, fiind mai puțin dulce față de alte combinații, merge perfect cu un ceai parfumat sau o cafea deosebită. Iar dacă ne întrebi pe noi, mirosul cafeluței așezată lângă borcanul delicios de la Ohvăz, nouă ne cucerește diminețile.

Migdale 1

Glucoza reprezintă sursa de energie a organismului luată din carbohidrații proveniți din alimente. În timpul somnului, nivelul de glicogen scade, moment în care organismul începe să consume din acizii grași care produc energie. Micul dejun are scopul de “pune pe roti” resursele de glicogen, crescând nivelul de energie a metabolismului.

Alimentele pentru o dimineață în forță:

Ne-am gândit să enumerăm câteva din alimentele care trebuie să se afle la tine în bucătărie, cămară, frigider sau alte spații de depozitare.

● Cereale precum: ovăz, orz, hrișcă, grâu, mei și secară;
● Fructe uscate precum: curmale, merișoare, stafide, caise;
● Fructe proaspete: mere, pere, banane, caise, afine, mure;
● Miere;
● Lapte (de preferat vegetal) precum: lapte de migdale, cocos, orez, ovăz, soia;
● Semințe și Nuci precum: semințe de dovleac, de floarea soarelui, semințe de cânepă, de în, de susan, nuci, caju sau alune de pădure.

Sunt multe moduri prin care tu poți să începi dimineața în forță. Acum că am enumerat câteva ingrediente pe care trebuie să le ai în casă, dorim să îți oferim și 3 idei de Rețete de Terci de Ovăz Pentru Micul Dejun.

Fiind poate și cel mai simplu și nutritiv preparat pentru prima masă din zi, terciul de ovăz este preferat de la mic la mare în multe familii. Nu e necesar să ai mai mult de 4 -5 ingrediente pentru prepararea lui și nici de foarte mult timp. Așadar, uite 3 rețete de terci de ovăz făcute în casă.

Terci de ovăz, la rece

Ingrediente:

● 1/2 căni de fulgi de ovăz;
● 1/2 căni de lapte de migdale;
● 30 g semințe de chia;
● 20 de grame de mix de semințe;
● 2 linguri de sirop de arțar;
● 1 banană bine coaptă;
● 1 linguriță de esență de vanilie, sau păstaia unei vanilii;

Mod de preparare:

Pentru a nu pierde din nutrienții aflați în ovăz, putem opta pentru opțiunea de a lasă bolul cu ovăz la frigider, împreună cu semințele de chia, siropul de arțar, lapte de migdale și vanilia, bine amestecate și lăsate peste noapte să se “odihnească”. Trebuie să menționăm că, prin fierbere, ovăzul își pierde o bună parte din nutrienți, de aceea îți recomandăm să optezi pentru lăsarea lor la înmuiat peste noapte în frigider.

Textura lor de a două zi va fi ca de budincă, cremoasă și super gustoasă. Tot ce trebuie să mai faci este să adaugi banană pasată bine, împreună cu mixul de semințe pentru acea textură crunchy.

Și ca o mică sugestie, pentru cei ce preferă verile călduroase și diminețile acelea în care drumul până la frigider pentru o băutură rece, este la fel de intens că sentimentul pe care îl ai în ziua primirii salariului, ți-am recomanda rețeta noastră de limonadă cu mentă și miere ce nu conține zahăr, coloranți și conservanți sau alte dubiosenii pe care orice suc din comerț îl are. Poți plasa o comandă de aici.

Terci de ovăz cu măr și scorțișoară

Aici ai ghicit, ești liber să pui ce fructe îți dorești în orice combinație. Nu se supără nimeni dacă vei combina merele cu perele. Ești la tine acasă. Ha ha! Pentru rețeta de mai jos noi am folosit:

Ingrediente:

● 1/2 căni de ovăz (în funcție de câte porții dorești să faci);
● 1/2 mere tăiate în bucăți;
● O linguriță de scorțișoară măcinată;
● 1 lingură sirop de arțar;
● Câteva migdale tocate;
● 1/2 căni cu lapte de migdale;

Mod de preparare:

Se începe toată rețeta super simplă cu fierberea ovăzului timp de 10-20 minute acoperit de 2 căni cu apă și una de lapte de migdale. Asta este un truc simplu și de efect, ce oferă un gust deosebit ovăzului fiert.

După fierbere îți recomandăm să îl lași la răcit până ajunge la o temperatură normală.

Adaugi într-un bol 2 linguri mari de ovăz fiert, pui o jumătate din mărul tăiat în bucăți mici împreună cu scorțișoara și amesteci până capătă o textură unitară și bine combinată.

La final, pui a doua jumătate a mărului peste compoziția făcută mai sus, încă puțin scorțișoară, migdalele tăiate bucăți mici și acel topping savuros de sirop de arțar. Și gata, ai o porție gustoasă și sănătoasă de terci cu măr și scorțișoară gata să îl lași la frigider până mâine dimineață.

Dacă vrei să citești mai multe despre beneficiile ovăzului, care este aportul său de nutrienți și de ce e indicat consumi la micul dejun, aruncă un ochi aici.

Terci de ovăz cu Unt de Arahide Banane;

Aici vorbim de un terci savuros de clasic, dar care nu își pierde din popularitate. O combinație asemănătoare o găsești și la noi. Ovăz cu Unt de Arahide Curmale. L-ai încercat?

Ingrediente:

● 1 cană de ovăz;
● 2 linguri unt de arahide crunchy;
● 1 banană bine ;
● Semințe de chia (la alegere);
● 1/2 cu lapte de migdale;

Mod de preparare:

La fel că și în cazul rețetei cu numărul 2, fierbe ovăzul timp de 10-20 minute acoperit de 2 căni cu apă și una de lapte de migdale. După fierbere îți recomandăm să îl lași la răcit până ajunge la o temperatură normală.

Amestecă jumătate din banană, 1 lingură de unt de arahide și combină totul într-o textură unitară.

Cu cealaltă jumătate rămasă, te poți juca în decorarea bolului în orice formă îți dorești. Presară cu o lingură, untul de arahide și la alegere câteva semințe de chia.

Asta a fost tot. Simplu, gustos și rapid. 3 retede ce Terci de ovăz care să-ți salveze diminețile în zilele aglomerate.

Tot pentru zilele acelea, noi avem soluția de la un click distanță. Intră pe site-ul Ohvaz.ro și alege orice combinație care îți face cu ochiul. Pune-le în coș și bucură-te doar în 2 ore de la plasarea comenzii a preparatelor proaspete, sănătoase și bogate în nutrienți livrate de-ai noștri parteneri Bringo și BeeFast, în intervalul orar 09:00 – 22:00.

"Ne-am refacut site-ul. Daca aveti probleme tehnice, rog sa ne contactati"
Mergi către coș