Posted on

[Expirat] Lipsa stoc biscuiti de ovaz

IMG 1031 1

Modificare ulterioara: pe 12 Martie ne-a ajuns piesa si am reinceput treaba. Luni putem livra! Multumim frumos!

Azi, 10 Martie 2021, a trebuit sa oprim vanzarea biscuitilor nostri de Ohvaz din cauza unor probleme la cuptorul din laboratorul nostru. Piesele au fost comandate, le asteptam cuminti, iar imediat cele cuptorul este gata de actiune o sa repunem biscuitii la vanzare. Estimam ca spre sfarsitul saptamanii viitoare vom fi 100% operationali. De dimineata am reusit sa mai facem o tura, deci inca mai avem cateva borcane pe stoc. Comanda-i repede ca o sa dispara cat de curand!

Multumim pentru rabdare si intelegere.

Posted on

[Incheiat] Recomanda-ne prietenilor si castigi 1000 de lei

Concursul s-a incheiat. Felicitari castigatorilor! Acestia sunt afisati mai jos langa fiecare premiu.

Concursul:
Recomanda Ohvaz prietenilor tai si castigi 1000 de lei .
Durata:
Concursul se incheie in data de 19 Martie 2021. Castigatorul va fi anuntat in data de 25 Martie 2021 pe blogul Ohvaz, pe contul nostru de Facebook si de Instagram.
Premii:
Locul 1: suma de 1.000 de lei prin transfer bancar; –> Felicitari Oana!
Locul 2: suma de 500 de lei prin transfer bancar: –> Felicitari utilizatorului G (nu a dorit sa ii fie publicata vreo informatie)
Locul 3: produse Ohvaz in valoare de 200 de lei; –> Felicitari Madalin!
Cum participi:
Inregistreaza-te pe site-ul www.ohvaz.ro (complet gratuit), apasa pe iconita cadou din meniul principal, iar acolo vei avea un cod unic de genul: www.ohvaz.ro/promotie/HZ8XAI.

Screenshot 2021 02 28 Ohvaz Produse Sanatoase cu Ovaz Chia Clatite Biscuiti Ohvaz1

Trimite acest link prietenilor tai, iar cand o persoana face o comanda folosind linkul tau, ea va fi asociata tie. De asemenea, prietenul primeste 15 lei reducere pentru comanda lui. La sfarsitul concursului, persoana cu cele mai multe comenzi asociate castiga!

Intrebari frecvente:

Trebuie sa comand si eu produse Ohvaz?
Da, e necesar sa ai cel putin o singura comanda incheiata cu succes. Mai multe comenzi nu iti influenteaza sansele de castig, dar o comanda este absolut necesara.

Am trimis codul unei persoane care a comandat, dar nu mi-a crescut numarul de comenz in clasament. De ce?
Comanda fie a fost anulata, fie nu a fost achitata (plata cu cardul nu a mers) sau s-a ales metoda de plata “ramburs” care dureaza cateva zile pana se proceseaza.

Mai exista posibilitatea ca persoana care a comandat sa isi fii schimbat dispozitivul (a primit linkul pe telefon, dar a plasat comanda prin laptop/calculator). Doar comenzile plasate prin intermediul link-ului tau unic vor fi contorizate in dreptul tau.

Codul nu poate fi aplicat!/nu merge
Codul tau unic poate fi aplicat doar daca persoana care plaseaza comanda isi inregistreaza un cont pe site-ul Ohvaz. Doar asa pot fi aplicate voucherele (inclusiv codul tau unic).

Screenshot 2021 03 01 Cosul meu Comanda o gustare sanatoasa Ohvaz

Daca persoanele carora le-am dat codul au comandat deja de la Ohvaz?
Este ok. Orice comanda plasata prin intermediul linkului tau va fi contorizata.

Daca o persoana foloseste codul meu de mai multe ori?
Daca trimiti codul tau unei persoane, iar acea persoana comanda de 10 ori, toate cele 10 comenzi vor fi asociate tie, dupa ce sunt achitate.

De ce nu aratam nume reale in clasament?
Respectam intimitatea utilizatorilor nostri. Va asiguram ca acest concurs este cat se poate de real, iar persoanele din tabel sunt persoane fizice care au cont pe site-ul Ohvaz.

Daca e egalitate?
In cazul in care mai multe persoane ocupa acelasi loc in top 3, criteriul de departajarea este valoare comenzilor pe care aceste persoane le-au generate. In acesta situatie, nu vom publica aceasta informatie, ci vom anunta castigatorii dupa ce verificam statistica interna.

Cine poate participa?
Toate persoanele fizice majore aflate pe teritoriul Romaniei care detin un cont bancar. Nu pot participa minori sau persoane juridice.

Unde este regulamentul oficial?
Te rog apasa aici pentru a citi regulamentul oficial al campaniei. E important sa il revizuiesti.

Posted on

Comenzile au mici intarzieri

Actualizare: Din data de 21.01.2021 s-au rezolvat toate probleme si suntem la zi. Multumim frumos!

Am ramas placut surprinsi de numarul foarte mare de comenzi din tara. Va multumim ca sustineti o afacere 100% romaneasca, mai ales in aceasta perioada dificila. Suntem o echipa mica, de 11 persoane, si ne straduim sa expediem fiecare comanda in timp util, insa din cauza volumului foarte mare de comenzi, e posibil sa apara anumite intarzieri. Noi nu lucram cu stoc de produse, toate preparatele sunt facute in ziua expedierii, deci veti primi produse Ohvaz cat se poate de proaspete.

Pentru a face fata numarului foarte mare de comenzi am decis sa marim echipa asa incat sa nu mai existe intarzieri aditionale. Stim ca nu este placut sa asteptati 2-3 zile (lucratoare) in plus pentru produsele Ohvaz, insa speram sa merite! Estimam ca nu vor mai exista intarzieri in tara incepand cu data de 19.01.2021. Va vom tine la curent via SMS in limita timpului disponibil.

Inca o data – va multumim pentru rabdare si intelegere!

Posted on

Natural sau artificial? Total suprinzator!

9dd845c6 88fe 4c92 8eb8 a3b69ae3065e

Când vorbim despre mâncare, cu toții cred că preferăm ingrediente cât se poate de naturale. Dacă aș face un sondaj, mai mult de 90% din public ar alege materie primă naturală. Eh, iată o situație interesantă:

Lucrăm de câteva săptămâni la o rețetă nouă de biscuiți. Zeci de teste și sesiuni de degustare. Am stabilit ce și cum, apoi a rămas un singur lucru de rezolvat: ce fel de vanilie să folosim? Furnizorul ne-a oferit două variante:

  • esență de vanilie mai ieftină, dar artificială;
  • esență de vanilie naturală.

Sunt multe de zis aici, dar vreau să păstrez lucrurile simple. Bun.

Am făcut un blind taste test, adică am oferit celor 11 colegi un biscuit cu esență artificială și unul cu cea naturală, fără să știe care e care. Rezultatul?

Toți au preferat esența artificială!

De ce? “Asta e aromă de vanilie pe care o știu! Cealaltă e mai slabă, nu prea se simte …”. Altfel zis, suntem atât de obișnuiți cu aromele din comerț, încât percepția ni se schimbă.

Îmi amintesc când am făcut prima limonadă cu ghimbir adevărat, ras, apoi adăugat în sticlă. Când am comparat-o cu limonadă cu ghimbir din comerț … wow! Noapte și zi! Nu există grad de comparație între ele. E complet altceva!

Revenind la biscuiți, am decis să mergem pe esența naturală și să dublăm cantitatea așa încât aroma să fie mai puternică. Nu e cea mai bună decizie de business pe termen scurt, însă sper că publicul care comandă Ohvăz să aprecieze asta. Rămâne de văzut.

Toate cele bune!
Cristian

Posted on

Recomandare documentar: A Life on Our Planet

Documentarul A Life on Our Planet de catre David Attenborough este excelent! Il poti urmari pe Netflix printr-un click aici si il recomand fara ezitare. M-au impresionat cateva lucruri:

  • energia acestui domn de 93 de ani;
  • pasiunea lui pentru planeta noastra, pe care a cutreierat-o cum putini au facut-o;
  • imaginile deosebit de frumoase capturate de film;
  • dezastrul care ne asteapta daca nu schimbam modul in care traim pe planeta;

Daca ai urmarit alte documentare realizate de acest domn probabil te astepti la primele 3 puncte mentionate anterior. Ce este nou in acest film este modul in care el prezinta, in termeni accesibili, cum devastam natura intr-un mod ireversibil. Totusi, cele 90 de minute nu au intentia de a ne speria (mai mult decat este cazul). Celebrul David Attenborough prezinta si cateva solutii concrete prin care putem schimba ceva.

Pentru mine partea cea mai importanta este esenta filmului. Sigur, la nivel de individ putem face relativ putine. Sigur, nu mentioneaza nimic despre energia nucleara. Sigur, nu adreseaza multe alte potentiale solutii. Sigur, nu arata cu degetul catre cele 5-10 corporatii care sunt responsabile pentru peste 70% din poluarea planetei. Da, asa este. Dar esenta filmului ramane: trebuie sa luam actiune, chiar daca impactul este initial mic.

La Ohvaz, desi suntem o firma minuscula, am decis sa folosim ambalaje de sticla in detrimentul celor de plastic. Recomandam clientilor nostri sa recicleze borcanele sau sa le refoloseasca. Este suficient? Sigur ca nu. Este sticla un ambalaj fara cusur? Sigur ca nu. Dar facem pasi intr-un sens pozitiv. Cred ca e important sa ne incurajam reciproc si sa sustinem aceste schimbari in bine, chiar daca ele nu se intampla la viteza si la magnititudinea pe care cu totii am dori-o.

Am observat un fenomen similar vis-a-vis de diete. Fie esti vegan 100%, fie deloc! Acest gen de energie negativa simt ca indeparteaza multa lume. In schimb, cred ca ar fi mult mai productiv sa mergem pe urmatoarea idee: OK, daca poti sa fii vegan doar 2 zile pe saptamana, e OK! Apoi poate reusesti sa ajungi la 3 zile. Apoi la 5. E o mica-mare diferenta de abordare. Cred ca de asa cev avem nevoie.
Spor la vizionat!

Posted on

Ce conțin cei mai cumpărați biscuiți din România?

Biscuiții Ohvăz sau cei mai cumpărați biscuiți din România?

Înainte să încep Ohvăz adesea cumpărăm niște biscuiți pe care sunt sigur ca îi știi. Li se făcea reclamă în mod regulat mai peste tot. Erau folosite sintagme cheie gen “mic dejun echilibrat” sau “eliberare treptată a enerigiei”. Cutia arata frumos cu galben și verde, gustul era bun, așa că asta cumpăram! Credeam că fac o alegere inspirată…

Simțeam că iau o gustare sănătoasă și ma feresc de junk food.
Eh, iată eticheta faimoșilor biscuiți:

“Faina de GRAU 36%, musli 33.3% (cereale integrale 24% (fulgi de OVAZ 11.1%, fulgi de GRAU 9.9%, faina integrala de GRAU spelt 1%, fulgi de ORZ 1%, fulgi de SECARA 1%), stafide 7%, preparat cu fructe 2.3% (sirop de fructoza-glucoza, sirop de glucoza, piure concentrat de fructe (mere, piersici, caise, portocale), zahar, fibre din GRAU, agent de umezire (glicerol), grasime de palmier, corector de aciditate (Acid citric), agent de gelifiere (pectine), aroma naturala, antioxidant (Acid ascorbic), ule i de floarea soarelui)), zahar, ulei de rapita, coaja de portocale confiata (coaja de portocale 1%, zahar, sirop de glucoza-fructoza, corector de aciditate (acid citric), aroma), minerale (carbonat de calciu, carbonat de magneziu, fier elementar), agenti de afanare (Carbonati de amoniu, carbonati de sodiu), emulsifianti (lecitina din SOIA, E472e), sare, aroma naturala de portocale, LAPTE praf degresat.”

Eticheta unor biscuiti celebri, foarte bine cotati si vanduti in Romania

Ce părere ai? Crezi că aceste ingrediente fac parte dintr-un “mic dejun echilibrat”? Ai împărți acești biscuiți cu familia ta? Prietenii tăi? Copiii tăi?

Prin comparație, iată ce conțin biscuiții Ohvăz:

Făină de grâu ECO tip Spelta (Alac), Ovăz, Miere, Ulei de Cocos nehidrogenat, Migdale zdrobite, Prune, Curmale, Smochine, Fulgi de Cocos.

Biscuitii Ohvaz cu Prune

Ca o precizare, uleiul nehidrogenat (nesăturat) este varianta mai bună, implicit mai scumpă, iar noi folosim o cantitate mică așa încât să nu ridicăm caloriile într-un mod semnificativ.

Nu spun că produsele Ohvăz sunt sănătate curată, însă ne străduim să avem o etichetă cât se poate de simplă. Da, sunt mai scumpi biscuiții noștri față de cei făcuți de acest brand celebru menționat anterior, dar pentru 3-4 lei în plus știi exact ce mănânci.

Posted on

Terci de Ovaz: Beneficii & Indicații

ovaz cu lapte de migdale retete
Ovaz cu lapte de migdale

Ești aici pentru că probabil îți este foame de ceva bun. Înțelegem cu toții cum se manifestă dilema atunci când nu știm ce să mai mâncăm pentru încă o zi. Gândurile ne joacă feste, căutăm mereu ceva nou și gustos, dacă se poate să fie și sănătos, am bifat mai multe căsuțe în carnețelul  “De azi mănânc sănătos!”.  

Practica de cele mai multe ori, nu arată precum teoria și sfârșim prin a trișa cu mese nesănătoase, nesățioase și slabe în nutrienți, furați doar de gustul apetisant și suculent al unor chifteluțe cu sos, care și-au pierdut toate toate proprietățile odată cu prăjirea în ulei.

OK, acum cum rămâne cu sănătatea corpului tău? Sau cu aspectul lui? Mai este valabilă ideea “De astăzi vreau să slăbesc”? Cum rămâne cu numărul de calorii pe care îl depășești în fiecare zi? 

Știm, muncă la birou, activitățile și rutina nu îți permit să ai în vedere și aspectul meselor consumate zilnic să nu mai spunem de calorii. Dar aici venim noi și facem ce știm cel mai bine.

Te hrănim sănătos! Îți punem la dispoziție site-ul nostru www.ohvaz.ro  ce dispune de o gamă variată de produse gustoase și sănătoase, unde toate sunt făcute de bucătarul Ohvăz cu atenție la numărul de calorii așa încât să  mănânci cu poftă, dar fără regrete. 

Site 1
Comanda ovaz cu lapte

Permite-ne să povestim puțin de beneficiile ovăzului dar și despre care ar fi sugestiile noastre pentru tine în materie de mese delicioase pentru micul dejun și prânz. 

Pentru un corp armonios probabil știi că ai nevoie de o alimentație sănătoasă, echilibrată și de câteva ore de sport. În meniul tău zilnic este indicat să introduci alimente sățioase și bogate, precum ovăzul, semințe, nuci, miere, fructe și lista poate varia în funcție și de preferințele tale. 

Uite, Ovăz cu Merișoare și Cocos e un preparat făcut de noi, nu conține zahăr, coloranți, conservanți, singurul lapte folosit este cel de migdale, și are doar 533 de calorii.

med res
Ovaz cu merisoare si cocos

Dar hai să ne oprim la ovăz… 

  • Bogat în nutrienți, ovăzul reprezintă o sursă bună de carbohidrați sănătoși și consistenți cu absorbție lentă din fibre, proteine și grăsimi bune, gata să îți înconjoare corpul într-o armonie cum doar ovăzul știe să o facă. În plus, la capitolul minerale, este bogat în mangan, fosfor, magneziu, cupru, fier, zinc, calciu și vitamine precum B1, B5, B9, responsabile pentru susținerea metabolismului glucidelor, producerea hormonilor anti-stres, menținerea sănătății tegumentelor și a părului, iar acidul folic din vitamină B9, ajută la stimularea sistemului imunitar și a creșterii puterii de concentrare.
  • Bogat în beta-glucan, substanță ce ajută la scăderea nivelului de colesterol (LDL) și total, răspunzător pentru conducerea la senzația de sațietate și reducere a nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, în urma studiilor, s-a demonstrat că beta-glucanul îmbunătățește rezistența la diverse boli virale, bacteriene, protozoare și fungice, precum și că promovează activitatea antitumorală. Beneficiile asupra sănătății beta-glucanului din ovăz sunt cunoscute și în ceea ce privește scăderea factorilor de risc lipidic pentru bolile cardiovasculare și controlul metabolic al diabetului.
  • Bogat în antioxidanți ce conțin avenantramide, o substanță ce se găsește aproape exclusiv în ovăz ce are că scop protejarea organismul de cancer, boli de cardiovasculare și anti-îmbătrânire.
  • Ovăzul nu conține gluten. Da, da, ai citit mai multe decât bine. Este alimentul ideal pentru cei ce au intoleranță la gluten, boala celiaca, alergii la gluten sau pentru cei ce pur și simplu au adoptat o dietă săracă în gluten.
  • Ovăzul este ideal pentru lupă cu kilogramele, datorită fibrelor solubile care influențează mecanismele gastro-intestinale ce oferă acea senzație de sațietate de care povesteam și mai sus. Fibrele contribuie la regularitatea intestinului și la prevenirea constipației. Fibrele din cereale, găsite în tărâțele din grâu și ovăz, sunt considerate mai eficiente decât fibrele din fructe și legume. 
  • Ovăzul nu se dă la oparte nici când vine vorba de frumusețe. Pe lângă echilibrul interior, el conferă și la exterior un aspect plăcut și îngrijit. Pielea și aspectul părului ies primele în evidența atunci când începi să ai grijă de tine. Iar compușii din ovăz conferă un efect de curățare, luminozitate și hidratare.
5ed75025959be pachetul de 5 arome ovaz 57 4 4
Terci de ovaz arome diverse

Acum că ți-ai creat o idee clară despre  ovăz, înțelegi de ce ne place, de ce îl folosim și de ce vrem ca și tu să-l incluzi în alimentația ta. Nu mai subliniem faptul că ne-am îndrăgostit de el încât și numele brandului nostru este Ohvăz.

Totul se învârte în jurul beneficiilor #pebune pe care noi le căutăm în alimentele pe care le folosim în prepararea tuturor produselor din site-ul nostru dar și din magazinele fizice existente în puncte cheie din București. Aruncă un ochi pe harta asta și vezi dacă suntem aproape de casă sau de biroul tău.

Ovăzul la noi nu se tratează termic, așadar nu își pierde din proprietăți. La fel este și în cazul laptelui caju și migdale, care și el este făcut tot de noi cu multă grijă pentru că bunătatea aflată în borcanul reciclabil,  numai bună de savurat în orice moment din zi de întreaga ta familie sau de colegii de la birou.

Doar alegeri inteligente

Ne întoarcem puțin la ideea “alimente #pebune” pe care le folosim în prepararea tuturor produselor Ohvaz. De exemplu, pentru sortimentele ce conțin unt de arahide, dorim să susținem producătorii din România și procurăm untul de arahide de la Sunday Bite.

De asemenea, ciocolată folosită în preparatele Ohvăz este de origine belgiană și este absolut delicioasă, noi prin alegerea acestui sortiment am dorit să îi împăcăm și pe cei ce vor să mai trișeze sănătos. O exprimare demnă pentru preparate echilibrate. Poți să ai un cheat meal sănătos, care să fie bogat în nutrienți dar și acea doză de dulce de care oricine are nevoie.

Iar pentru pofta ta, poți să încerci Ovăz cu Unt de Arahide și Curmale preferat și votat de către clienții noștri cu 74 de voturi, fapt ce arată încă o data că este preferat în momente cheie din zi. Pe noi numai gândul la cum se topește untul de arahide în gură, textura și gustul, ne face să îl alegem și pentru prânz.

Unt Arahide 3
ovaz cu unt de arahide

Ne asumăm, am zis din start preparatele noastre împacă atât doritorii care au în minte menținerea unei diete echilibrate, slăbire și alte derivate din familia lor, dar și pe cei care vor să adopte o alimentație diferită.

Cum rămâne cu livrarea?

Oferim posibilități din cele mai diverse. Livrăm în București în cel mult două ore de la plasarea comenzii! Asta se realizează în urmă parteneriatului cu BeeFast, ce are că și politică o livrare eco-friendly, așadar primești pachetele Ohvăz cu ajutorul trotinetelor electrice dar și a bicicletelor care nu afectează mediul înconjurător.

De asemenea, avem o colaborare tare zdravănă și cu Bringo, așadar încă un partener care să îți livreze produsele Ohvaz.ro în timp scurt. La noi se practică și ideea de “hai să îmi iau mâncare și pentru mâine” așa am început să livrăm și pe seară, intervalul orar zilnic fiind 09:00 – 22:00, iar la tine ajunge doar  2 ore. 

Surse:

Posted on

Rețetă Terci de Ovăz Pentru Micul Dejun

Cine nu iubește micul dejun, nu înțelege cât de important e să pornești de dimineață cu bateriile încărcate la capacitate maximă. Auzim des replici de “Eu dimineață nu am timp să mănânc!”, “Nu pot să mănânc dimineața!”, “Cine stă să gătească de dimineața?!”… și așa mai departe.

Adevărul e că înțelegem lipsa timpului, știm cum intervine rutina și sarcinile importante, dar să dai skip la micul dejun în mod constant, nu e indicat. Poate ar trebui să incluzi anumite obiceiuri în rutina ta, sau să o mai schimbi puțin…

Obiceiul de a mânca în fiecare dimineață are și beneficii. Desigur, știi deja că micul dejun reface necesarul de glucoză și oferă corpului nutrienții necesari pentru o nouă zi, iar pentru o bună funcționare a organismului ai nevoie încă din primele ore ale dimineții de carbohidrați, fibre și proteine. Pe lângă sațietatea pe care o capeți din cele trei enumerate, fibrele în special, îmbunătățesc digestia, previn constipația și îți asigură o stare de bine pe întreaga zi.

O sugestie pentru zilele în care nu ai chef să miști un deget, ar fi Ovăz cu Migdale, Caise, Smochine, fiind mai puțin dulce față de alte combinații, merge perfect cu un ceai parfumat sau o cafea deosebită. Iar dacă ne întrebi pe noi, mirosul cafeluței așezată lângă borcanul delicios de la Ohvăz, nouă ne cucerește diminețile.

Migdale 1

Glucoza reprezintă sursa de energie a organismului luată din carbohidrații proveniți din alimente. În timpul somnului, nivelul de glicogen scade, moment în care organismul începe să consume din acizii grași care produc energie. Micul dejun are scopul de “pune pe roti” resursele de glicogen, crescând nivelul de energie a metabolismului.

Alimentele pentru o dimineață în forță:

Ne-am gândit să enumerăm câteva din alimentele care trebuie să se afle la tine în bucătărie, cămară, frigider sau alte spații de depozitare.

● Cereale precum: ovăz, orz, hrișcă, grâu, mei și secară;
● Fructe uscate precum: curmale, merișoare, stafide, caise;
● Fructe proaspete: mere, pere, banane, caise, afine, mure;
● Miere;
● Lapte (de preferat vegetal) precum: lapte de migdale, cocos, orez, ovăz, soia;
● Semințe și Nuci precum: semințe de dovleac, de floarea soarelui, semințe de cânepă, de în, de susan, nuci, caju sau alune de pădure.

Sunt multe moduri prin care tu poți să începi dimineața în forță. Acum că am enumerat câteva ingrediente pe care trebuie să le ai în casă, dorim să îți oferim și 3 idei de Rețete de Terci de Ovăz Pentru Micul Dejun.

Fiind poate și cel mai simplu și nutritiv preparat pentru prima masă din zi, terciul de ovăz este preferat de la mic la mare în multe familii. Nu e necesar să ai mai mult de 4 -5 ingrediente pentru prepararea lui și nici de foarte mult timp. Așadar, uite 3 rețete de terci de ovăz făcute în casă.

Terci de ovăz, la rece

Ingrediente:

● 1/2 căni de fulgi de ovăz;
● 1/2 căni de lapte de migdale;
● 30 g semințe de chia;
● 20 de grame de mix de semințe;
● 2 linguri de sirop de arțar;
● 1 banană bine coaptă;
● 1 linguriță de esență de vanilie, sau păstaia unei vanilii;

Mod de preparare:

Pentru a nu pierde din nutrienții aflați în ovăz, putem opta pentru opțiunea de a lasă bolul cu ovăz la frigider, împreună cu semințele de chia, siropul de arțar, lapte de migdale și vanilia, bine amestecate și lăsate peste noapte să se “odihnească”. Trebuie să menționăm că, prin fierbere, ovăzul își pierde o bună parte din nutrienți, de aceea îți recomandăm să optezi pentru lăsarea lor la înmuiat peste noapte în frigider.

Textura lor de a două zi va fi ca de budincă, cremoasă și super gustoasă. Tot ce trebuie să mai faci este să adaugi banană pasată bine, împreună cu mixul de semințe pentru acea textură crunchy.

Și ca o mică sugestie, pentru cei ce preferă verile călduroase și diminețile acelea în care drumul până la frigider pentru o băutură rece, este la fel de intens că sentimentul pe care îl ai în ziua primirii salariului, ți-am recomanda rețeta noastră de limonadă cu mentă și miere ce nu conține zahăr, coloranți și conservanți sau alte dubiosenii pe care orice suc din comerț îl are. Poți plasa o comandă de aici.

Terci de ovăz cu măr și scorțișoară

Aici ai ghicit, ești liber să pui ce fructe îți dorești în orice combinație. Nu se supără nimeni dacă vei combina merele cu perele. Ești la tine acasă. Ha ha! Pentru rețeta de mai jos noi am folosit:

Ingrediente:

● 1/2 căni de ovăz (în funcție de câte porții dorești să faci);
● 1/2 mere tăiate în bucăți;
● O linguriță de scorțișoară măcinată;
● 1 lingură sirop de arțar;
● Câteva migdale tocate;
● 1/2 căni cu lapte de migdale;

Mod de preparare:

Se începe toată rețeta super simplă cu fierberea ovăzului timp de 10-20 minute acoperit de 2 căni cu apă și una de lapte de migdale. Asta este un truc simplu și de efect, ce oferă un gust deosebit ovăzului fiert.

După fierbere îți recomandăm să îl lași la răcit până ajunge la o temperatură normală.

Adaugi într-un bol 2 linguri mari de ovăz fiert, pui o jumătate din mărul tăiat în bucăți mici împreună cu scorțișoara și amesteci până capătă o textură unitară și bine combinată.

La final, pui a doua jumătate a mărului peste compoziția făcută mai sus, încă puțin scorțișoară, migdalele tăiate bucăți mici și acel topping savuros de sirop de arțar. Și gata, ai o porție gustoasă și sănătoasă de terci cu măr și scorțișoară gata să îl lași la frigider până mâine dimineață.

Dacă vrei să citești mai multe despre beneficiile ovăzului, care este aportul său de nutrienți și de ce e indicat consumi la micul dejun, aruncă un ochi aici.

Terci de ovăz cu Unt de Arahide Banane;

Aici vorbim de un terci savuros de clasic, dar care nu își pierde din popularitate. O combinație asemănătoare o găsești și la noi. Ovăz cu Unt de Arahide Curmale. L-ai încercat?

Ingrediente:

● 1 cană de ovăz;
● 2 linguri unt de arahide crunchy;
● 1 banană bine ;
● Semințe de chia (la alegere);
● 1/2 cu lapte de migdale;

Mod de preparare:

La fel că și în cazul rețetei cu numărul 2, fierbe ovăzul timp de 10-20 minute acoperit de 2 căni cu apă și una de lapte de migdale. După fierbere îți recomandăm să îl lași la răcit până ajunge la o temperatură normală.

Amestecă jumătate din banană, 1 lingură de unt de arahide și combină totul într-o textură unitară.

Cu cealaltă jumătate rămasă, te poți juca în decorarea bolului în orice formă îți dorești. Presară cu o lingură, untul de arahide și la alegere câteva semințe de chia.

Asta a fost tot. Simplu, gustos și rapid. 3 retede ce Terci de ovăz care să-ți salveze diminețile în zilele aglomerate.

Tot pentru zilele acelea, noi avem soluția de la un click distanță. Intră pe site-ul Ohvaz.ro și alege orice combinație care îți face cu ochiul. Pune-le în coș și bucură-te doar în 2 ore de la plasarea comenzii a preparatelor proaspete, sănătoase și bogate în nutrienți livrate de-ai noștri parteneri Bringo și BeeFast, în intervalul orar 09:00 – 22:00.

Posted on

Regulament Giveaway Flick – Ohvăz

flick ohvaz e1586260039909

1.Organizator

Organizatorul concursului este persoană juridică OVĂZ CU LAPTE DE MIGDALE  SRL, CUI : 39582214, cu sediul social în București, Sector 3, Bdul.Decebal, nr.12, camera 1, bl.57, sc.1, et.5, ap.15, înregistrată la Registrul Comerțului București , sub numărul J40/9609/2018, cod fiscal 39582214, (denumit în cele ce urmează “Organizatorul”). Decizia de derulare a concursului conform regulilor din prezentul regulament este finală și obligatorie pentru participanți.

2. Durata concursului

Concursul începe la data de 07.04.2020 ora 15:00 și se încheie la data de 09.04.2020, ora 15:00.

3. Locul de desfășurare al concursului și condițiile de participare

Concursul se desfășoară exclusiv pe pagina de Instagram www.instagram.com/flick_domnulrima

Are drept de participare orice vizitator care îndeplinește toate condițiile de mai jos:

– respectă mecanismul concursului (punctul 5)

– este cetățean român sau rezident pe teritoriul Romaniei la data înscrierii în concurs și are minim 18 ani împliniți la data participarii, indiferent de sex, naționalitate sau religie;
– în cazul în care câștigătorul nu se află pe teritoriul României, caștigătorul trebuie să furnizeze o adresa locală, din țară, produsele neputând fi livrate în afara granițelor țării;

– este de acord cu publicarea numelui lui, în cazul în care este câstigător pe site-ul www.ohvaz.ro, pe pagina de Facebook/Instagram Ohvaz și pe www.instagram.com/flick_domnulrima/;

– confirmă că a citit și a înțeles prezentul Regulament și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile precizate de acesta.

Se vor valida numai înscrierile utilizatorilor care respectă toate condițiile de participare la concurs. Nu au drept de participare angajații Organizatorului, colaboratorii care contribuie la realizarea acestui concurs, precum și rudele pana la grad IV ale acestora și afinii.

Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoană furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzătoare

Dreptul de participare va fi anulat automat în condițiile în care Organizatorul constată tentative de fraudare a concursului.

4. Regulamentul concursului

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul pe parcursul desfășurării concursului, orice modificare a acestuia intrând în vigoare prin publicarea pe această pagina, care găzduiește în mod oficial regulamentul concursului. În cazul modificării acestui Regulament, Organizatorul poate înștiința participantii prin e-mail, însa nu este obligat să o facă.

5. Mecanismul concursului

În data de 07.03.2020 ora 15:00, va fi postat concursul pe contul de Instagram al lui Flick Domnul Rima. În concurs intră toți utilizatorii ce respectă condițiile prezentate în postare, până Joi, 09.03.2020, ora 15:00.

Condiții:

✅ trebuie să dai follow profilului Ohvaz_ro pe Instagram

✅ trebuie să lasi un comentariu aferent postării cu un cuvânt care să rimeze cu cuvântul “sanatos” (un singur cuvant, nu mai multe, nu poezii)

6. Desemnarea și anunțarea câștigătorilor

Câștigătorul este anunțat în data de 09.03.2020 la ora 20:00, în cadrul live-ului lui Flick și vor fi desemnați prin intermediul tragerii la sorți cu ajutorul getcombot.com. De asemenea, numele acestora vor fi afișate și pe paginile de facebook si instagram Flick și Ohvaz.

Câștigatorul va fi contactat de către Ohvaz prin intermediul paginii de Instagram. Dacă aceștia nu iși revendică premiul în termen de 3 zile lucrătoare (72 ore) de la anunțarea lui, va fi contactată rezerva numarul 1. Câștigătorii vor semna un proces-verbal de predare-primire a premiului. Acesta trebuie sa prezinte o copie dupa un act de identitate valabil.

7. Premiile oferite

– un telefon iHunt Alien X Lite Pro

-produse Ohvăz la alegere în valoare de 500 lei

8. Substituirea premiului

Câștigătorul premiilor nu poate solicita contravaloarea acestora, alte obiecte care au o valoare echivalentă cu valoarea premiului, și nici nu pot solicita modificarea caracteristicilor premiului.

9. Prelucrarea datelor cu caracter personal

Fiecare participant declară că este de acord ca datele sale cu caracter personal să intre în baza de date a Organizatorului în vederea desfășurării concursului. Toate formularele participante la concurs devin proprietatea Organizatorului, care se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale participanților sau câștigătorului la prezentul concurs și să le utilizeze conform prezentului Regulament și legislației în vigoare.

Tuturor abonaților participanți la concurs le sunt garantate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 următoarele drepturi: dreptul la informare (art. 12), dreptul de acces la date (art. 13), dreptul de intervenție asupra datelor (art. 14), dreptul de opoziție (art. 15), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17) și dreptul de a se adresa justiției (art. 18).

10. Responsabilitatea Organizatorului

Organizatorul nu are nici o răspundere și nu va putea fi implicat în litigii legate de proprietatea premiului după acordarea acestora. Organizatorul nu este răspunzător pentru calitatea premiului și nu acorda alt termen de garanție, de utilizare sau funcționare pentru premiul acordat în cadrul concursului decât cele acordate de importatorul premiului.

Organizatorul va acorda premiul conform prezentului Regulament, acesta neavând obligația de a purta corespondenta privitoare la solicitările necâștigătoare.

Prin participarea la acest concurs, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament și ale legislației aplicabile. Înscrierea în acest concurs înseamnă pentru participanți aderarea necondiționată și irevocabilă la termenii acestuia.

11. Încetarea concursului

Organizatorul stabilește perioada de desfășurare a acestui concurs.

Prezentul concurs poate înceta de asemenea în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră sau în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a continua prezentul concurs.

12. Taxe și impozite aferente

Organizatorul nu este răspunzator de plata altor taxe sau a altor obligații financiare legate de premiul oferit, acestea căzând în sarcina persoanei câștigătoare.

13. Litigii

În cazul unor litigii apărute între Organizator și participanții la concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabila. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluționare, instanțelor competente române.

*Concursul nu este în nici un fel finanțat, sponsorizat sau menținut de către Instagram.

"Ne-am refacut site-ul. Daca aveti probleme tehnice, rog sa ne contactati"
Mergi către coș